Începând cu iOS 15.4 vom putea debloca și face plăți prin Apple Pay după ce deblocăm iPhone-ul având masca pe față. Soluția cu Apple Watch pe mână, din punctul meu de vedere a fost un mic fail pentru că acesta trebuia să fie la o distanță de 20-30cm față de iPhone ca să poată fi deblocat însă nu puteai să faci plăți dacă nu îți dădeai masca jos ca să îți recunoască toată fața.

Face ID look down iOS 15.4
Photo: 9to5mac.com

Acum doi ani când am trecut de la Touch ID pe iPhone 6 la Face ID pe iPhone Xs Max am realizat faptul că totul poate fi mult mai simplu atunci când folosești doar fața și nu amprenta care uneori dă rateuri pe motiv de mai încearcă, dacă aveai degetul umed nu funcționa, dacă butonul era unsuros la fel nu funcționa, etc.

După ce am început să folosesc Face ID și să văd cât de simplu este de deblochezi telefonul, să te loghezi pe site-uri fără să mai bagi parola sau să pui degetul pe Touch ID am spus că nu o să mă mai întorc niciodată la Touch ID.

După 2 ani, am același sentiment ba mai mult vreau peste tot Face ID, de la iPhone până la iPad, MacBook și iMac. Acest lucru este posibil mai ales că ultimele modele de MacBook 14 și 16 inch au deja notch-ul inclus. Câteva patente înregistrate de Apple confirmă acest lucru, și ne arată că Apple vrea să aducă Face ID pe toate dispozitivele sale.

Apple Pay cu Face ID si masca
Photo: 9to5mac.com

Pentru deblocarea iPhone-ului vom folosi doar ochii, pentru că nasul și gura sunt acoperite de mască. Ca să putem face acest lucru trebuie să instalăm iOS 15.4 ce va fi lansat probabil pe 01 martie 2022, iar apoi să înregistrăm o nouă față în meniul Face ID din Setări → Face ID → Folosește Face ID cu mască. După înregistrare vom avea acces la toate opțiunile din iOS unde se cere Face ID inclusiv să facem plăți prin Apple Pay fără să fie nevoie să ne dăm masca jos și să ne scanăm fața.

Voi ce preferați, Touch ID sau Face ID?

Sursă: 9to5mac.com


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Dă-i un răspuns lui ionica Anulează răspunsul