S-au agitat androșiții după evenimentul Apple, unde au fost prezentate iPhone 10 sau iPhone X, iPhone 8 și 8 Plus, dar și noua serie Apple Watch 3. Conferința s-a ținut într-o locație specială dedicată lui Steve Jobs, creierul și fondatorul acestei minunate companii.

Au trecut 10 ani de când s-a lansat primul terminal iPhone pe piață și care a revoluționat toată industria, iată că ajungem acum să inovăm produse, la care androșiții doar visează!

Apple Park

Tim Cook ne-a prezentat ceea ce înseamnă Apple Park, pentru Steve Jobs, pentru Tim pentru toți cei care lucrează în spatele celei mai profitabile companii din lume. Folosește 100% sursă de energie proprie, solară, iar viitorul arată verde.

După acest model, și magazinele ce se vor deschide vor avea la bază sticle mari care să permită lumina naturală, iar noul stile o să fie schimbat, tocmai pentru a interacționat mai mult cu cei care vor să afle, discute sau să aplice pentru diverse workshop-uri prin Apple Today.

Apple Watch 3

Așa cum era de așteptat, Apple Watch 3 vine cu conexiune LTE dar și cu un eSIM încorporat. Datorită conexiunii de date care este înglobată direct în ecran (și aici mă refer la antenă), putem folosi ceasul independent față de iPhone, chir și atunci când vorbim la telefon, scriem mesaje sau ascultăm muzică.

Seria 1 oferă doar varianta simplă de ceas, care are nevoie de iPhone. Seria 2, oferă opțiunea de GPS separată, reducând astfel din consumul de baterie de pe iPhone. Seria 3 oferă toate opțiunile stand-alone, dar și altele prin noul watchOS 3.

De acum poți avea grijă de sănătatea ta, având informații chiar pe mâna ta.

Ceasul este disponibil începând cu 22 septembrie, și îl puteți comanda pe eMAG prin acest formular.

Apple TV 4K

Mă așteptam la o schimbare majoră a Apple TV, mai ales că urmează să avem HomePod, AirPlay2, lucruri care să ne ajute să facem mai bine interconexiunea dintre terminalele noastre și familie. Se pare că noul Apple TV 4K, aduce doar suport 4K și funcția HDR cu mai multe culori, oferind o calitate a imaginii mult mai colorată și mai frumoasă.

Avem două wallpaper-uri noi.

Desigur, Apple TV 5 va fi varianta în care telecomanda va fi schimbată, iar el va avea o altă formă și alte specificații.

Apple TV 4K este disponibil din 22 septembrie iar comenzi se pot face pe eMAG.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus

Nimic special, câteva schimbări în iOS 11, la camera frontală și cea de pe spate, dar și carcasa de sticlă față-spate, mai durabilă și foarte rezistentă. De acum se poate încărca și wireless.

iPhone 8 și iPhone 8 Plus vor putea fi precomandate începând cu 22 octombrie. eMAG, cel mai mare retailer oferă deja un formular de contact, iar când va fi disponibil o să fiți anunțați pentru precomandă.

iPhone 10 sau iPhone X

Vă spuneam că aș fi preferat prima formă, nu cea aleasă de Apple cu senzorii și camera de sus, dar să îl luăm așa cum este. Pentru noi, utilizatorii de iPhone schimbările introduse în iOS 10, iar acum iOS 11 împreună cu iPhone 10 sunt mai mult decât bine venite!

Tehnologia din spatele Face ID este ceva ce unii doar visează, dar au început să scrie că vai Craig nu a reușit deblocarea din prima folosindu-și fața. vai sistemul apple e depășit, fail, vai, vai vai. Eu zic să aștepăm hands-on și apoi să mai vorbim. Software-ul este cel care stă la baza ecosistemului Apple, iar el va fi unul perfect când vor fi lansate primele modele de iPhone 10 în noiembrie.

Până atunci Chipul A11 este cel mai performant chip conceput până acum, datorită puterii de procesare a celor 6 nuclee. În perfomanțe este mai rapid ca și ultimul MacBook lansat. Știu, ținta a fost și rămâne varianta de AI și AR, iar ca să poți face ceva în acest sens ai nevoie de hardware performant.

În fiecare an aud povestea cu Da Samsung le face ecranul, chinezii chipurile etc. 

V-am spus și o repet, Apple prin proprii ingineri dezvoltă tehnologia care stău la bază, iar furnizorii doar execută produsul finit! 

În toată splendoarea lui, iată iPhone X citit iPhone ten (10).

AirPower

Noul sistem de încărcare wireless a iPhone 10 ne-a fost prezentat ca o surpriză, mai ales că ne-am obișnuit cu atâtea adaptoare și cabluri. Ca să putem scăpa de ele curentul ce intră în baterie trebuie să fie aproximativ la fel, iar încărcarea să se facă corect ca să nu strice bateria ceasului, a telefonului sau a căștilor AirPods.

În momentul de față după 10 ani de la primul iPhone, avem un dock cu încărcare wireless pentru iPhone 8 și 8 Plus, iPhone 10, AirPods și Apple Watch 3. Androșiții deja au făcut glume că ei aveau de mult, wow, Apple a inventat roata. Nu băieți, nu aveam nevoie de încărcare wireless, dar iată că acum avem nevoie, tocmai pentru a scăpa de cabluri.

AirPower are la bază tehnologia celor de la Qi, iar o parte din dispozitivele existente pe piață, fabricate de Belkin sau alte companii de accesorii compatibile MFI, pot oferi soluții de încărcare wireless.

Încă nu știm prețul pentru el (dar pot aproxima că va fi 60-100$), iar data de lansare va fi începutul lunii ianuarie 2018.

De ce iPhone 10 va fi telefonul anului?

Două motive:

  • cele mai mari vânzări;
  • cele mai bune rezultate conform noului hardware.

iPhone 10 Benchmark Galaxy S8

Ca să stați pe spate, vă recomand un scaun. Iarăși Apple vă dă fum la toate telefoanele voastre de top cu octa-core și 8GB RAM!

  • iPad Pro 10.5-inch: 3558 single, 9133 multi;
  • MacBook Air (2017): 3126 single, 5935 multi;
  • MacBook Pro 13-inch (2017 Core i5): 4342 single, 9194 multi;

iPhone 10 este mai puternic decât iPad Pro și MacBook Pro lansate recent, deci va rupe tot în teste!

Toate astea datorită noului chip dezvoltat de Apple și denumit A11 cu 6 procesoare, 2 principale și 4 secundare. Din păcate restul doar visează la astfel de tehnologii dar nu înțeleg cum de Apple poate oferi performanțe mai bune pe produse mai puțin performante ca ale concurenței.

Vă spun eu, optimizează la maxim puterea procesoarelor, memoriei dar și a ecosistemului său! Din cauza asta telefoanele iPhone nu se blochează, rulează cu 30 de aplicații în background, și vor fi cele mai apreciate etc!

 


Steve Jobs. (24.02.1955 – 05.10.2011)


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Dă-i un răspuns lui Precomandă, preț și disponibilitate iPhone X în România - iSay.ro Anulează răspunsul