Viața din spital, comparație Constanța, Orăștie și Timișoara

by on Jan 14, 2018, 22:33
1

Din nefericire, am terminat anul prost și l-am început la fel de prost. Viața din spital este destul de nasoală, mai ales că vorbim de un sistem medical infect, obosit și cu oameni care fac asta doar pentru bani, fără umanitate, ajutor sau o vorbă bună!

I-au ultimele 3 cazuri. Da, am fost și eu în spital, am fost și cu piticul după ce s-a născut, și clar nu va fi nici ultima dată acum, din păcate!

Constanța

August 2016, concediu, 2 zile de soare și apă, apoi a început infernul. 2 zile la o clinică privată, iar apoi am ajuns la boli infecțioase cu dezhidratare mare și bube pe tot corpul. Acele bube erau de la rujeolă, pe care a luat-o din Timișoara, fiind epidemie în acea vară.

4 paturi într-un salon, vechi, ruginite și decojite, ca în filme. Nu mai aveai lacrimi să plângi așa că te rugai să îl facă cât mai repede bine să poți pleca acasă. Acasă însemnând vreo 800km depărtare, Constanța – Timișoara.

Tot respectul pentru d-na doctor, șefă de pediatrie, cu ajutorul ei David s-a pus pe picioare, și-a revenit și a început să mănânce. Mâncarea pentru el nu era ok, așa că mi-a fost foarte greu să merg vreo 25km până în Eforie la femeia unde am avut cazare să prepar diverse ca apoi să mă întorc în Constanța la infecțioase ca să mănânce și el ceva. Cam 2 săptămâni am făcut asta, exact cât a fost concediul nostru.

Am plecat dimineața din Constanța, iar seara eram în Timișoara, alături de David care își revenise. Acolo, fiecare salon avea în interior frigider, gel dezinfectant pentru mâini în interior și în afară pe holuri, asistente nu prea primitive, însă doctorița a compensat. Se spune că dobrogenii nu știu să gătească motiv pentru care și mâncarea era proastă, cel puțin cea pentru copii sub orice critică.

Nu am plătit nici măcar 1 cent pentru absolut nimic.

Orăștie

Decembrie 2017, ne prezentăm la UPU Orăștie, toți 3. Luat buletin, făcut fișă de tanti de la “registratură” după care ne trimite la Pediatrie. Urcăm cu liftul (același de când eram eu mic, adică de 30 de ani, cu 1-2 doamne care stăteau pe scaun și apăsau pe buton, acrite de meseria lor). Ajungem sus la ultimul etaj, pe coridor 2 mămici, înăutru altă mămică.

O singură doctoriță pentru toți copii din Orăștie și împrejurimi. După 1 oră în care am stat cu David în brațe și vreo 2 zile de nesomn, îi explicăm situația, face foaia de internare și perfuzii. Foarte dezhidratat. După 2 zile, se pune pe picioare, începe să mănânce câte puțin. Din păcate orezul și morcovii nu sunt specialitatea lui.

Luni dimineața, d-na doctor după un consult ne scrie în fișă să mergem la raze la plămâni pentru că hârșcăie. Zis și făcut, ne pregătim și așteptăm, și așteptăm și așteptăm. Asta fiind la 9 dimineața, iar până la ora 15 pe noi nu ne-a chemat nimeni. Mă duc la doctoriță să vorbesc cu ea și îmi răspunde că și ea așteaptă să ne cheme. Adică? Păi, d-na doctor + asistenta care face razele sunt în policlinică, iar acolo ia oamenii mari și apoi copiii din spital. POFTIM?! Eu internat în spital trebuie să stau după toți care vin cu bilet de trimite? DA!

A doua zi dimineața, vine și ne cheamă să mergem la raze. Ajungem jos, frig, miros de spital, ne punem la coadă domnule. Copilul în pijama cu geacă pe el, somnolent stăteam la COADĂ! A mers repede, după 40 minute eram sus în salon. Apoi, aceeași chestie ne face programare la ORL. Ca să evit (așteptăm) i-am spus doctoriței că mergem acum la ORL. Ghiciți ce, la ORL erau vreo 10 oameni la coadă, ce credeți că am făcut eu cu David și încă un copil? Am așteptat pe HOL, unde două uși erau deschise, curent de îți zburau urechile, viruși, moși și babe, nu mai are rost să continui. Aici am scăpat repede a durat doar 30 minute.

În schimb, erau doar 2 paturi în salon, curat și aveai un pat unde împreună cu el puteai să dormi. Asistentele erau jos pălăria, întrau încet pe ușă, vorbeau frumos cu tine, îți explicau, încercau să vorbească cu David să se împrietenească (ceea ce au și reușit) iar antibioticul și toate “lichidele” care ajungeau în venă se făceau mai ușor și fără prea multe plânsete.

Nu poți ca într-un spital, mai ales într-o secție de copii unde fiecare are câte o boală, să ai o sală de mese iar acolo să meargă toți și să mănânce. Adică vin cu diaree și plec cu alte 10 boli. Doamnele de la bucătărie se mirau de ce nu mergem și noi la masă. Mâncare rece, fără gust, veselă uleioasă, etc nu are rost să mai continui. Noroc că puteam merge acasă, iar mama să îi facă mâncare așa cum îi place lui.

La externare am plătit 2 lei/zi taxă de însoțitor, adică pentru că a stat Delia lângă David, ne-a costat 16 lei. Ah, ca să pot plăti acea taxă, trebuia să merg de sus de la pediatrie jos, să i-au liftul cu doamna care apasă pe buton, să mă duc la urgență înăuntru iar acolo fata este sunată de asistenta de sus care îi spune exact zilele petrecute ca să îți facă chitanță. #dumnezeule

Am plătit taxa de însoțitor, săpun și hârtie igienică.

Timișoara

Despre Spitalul Louis Țurcanu nu are rost să mai vorbesc, așa că mergem cu el la urgență unde doctroul de gardă se uită pe biletul de trimitere primit de la pediatră și ne trimite la pediatrie. Un copil dezhidratat prin diaree și apoi vomă, nu îl mai stabilizezi decât prin perfuzii cu “săruri” & toate cele. Seara ajungem cu el din nou la urgență, nu a mâncat nimic, a votat toată ziua. Analizele fiind proaste, a primit un fluturaș în mână și două perfuzii iar la ora 02.00 eram la Victor Babeș, la boli infecțioase internați și perfuzați.

Mâncarea este proastă, nici nu stă în discuție, rece zici că e făcută de pe o zi pe alta. Nu știu cum pot cei mici să mănănce așa ceva. Noroc că este aproape de casă și mă pot duce rapid să aduc mâncare.

Interiorul este renovat, curat aproximativ însă foarte cald. Nu cald, foarte cald! Fără șervețele de mâini și săpun care au dozatoare prinse pe perete însă ele sunt goale. Hărtie la baie deloc și uite așa. Mămica din salon care nu este din Timișoara, a rugat-o pe femeia cu mâncarea să îi aducă niște lapte și noaptea la 12-02 pentru că cel mic se trezește și nu are ce să îi dea. A făct niște mutre și mofturi, iar răspunsul a fost toate porțile sunt gândite la fix și nu are nimic în plus, deci nu îi poate aduce.

La ora 04.00 vine femeia care spală pe jos și intră pe ușa aia apăsând pe clanță de zici că vrea să o ducă acasă. Apoi la 5 vine o altă femeie îmbrăcată în alb și întreabă dacă suntem ok, după ce rupe clanța și ea. La 06.00 vine mâncarea care la fel rupe clanța. La 07.00 vine o altă femeie îmbracată în alb să întrebe dacă e ok + clanță. La ora 8.00 vine femeia să îi ia temperatura. La 8.30 vine doctorița înconjurată de 5 ninjalăi tineri care stau și se uită la tine și dau din cap.

Cumpărat săpun, hârtie de mâini, igienică, nervi și somn.


Se învârt bani mulți în sistemul medical, însă fiind așa infect tot ceea ce se cumpără nu ajunge și la pacient, decât în unele cazuri. Aici ar trebui să existe din start săpun + dezinfectant și șervețele. Oameni instruiți să se comporte frumos cu copii nu să fie ghiolbani, să nu urle și să nu rupă clanțe. Fraților, dacă nu vă place nu vă ține nimeni acolo legați de meserie, plecați!

Plătesc sute de lei lunar pentru acest sistem infect unde trebuie să vii de acasă cu produse pe care spitalul ar trebui să ți le ofere. Aici vorbim de copii, unde nu se pune problema, la adulți nici nu stăteau la discuții îți făceau o listă “cu ce trebuie să cumperi de la farmacia din colț”.

Mie scârbă!

viața din spital
Photo by Paul Morris on Unsplash

1 COMMENT

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!


Fii și tu social! comments