Toate instituțiile publice ar trebui să existe pe ghiseul.ro

by on Sep 8, 2018, 09:08
0

Ar trebui dată o lege ca toate instituțiile publice să fie înrolate în ghiseul.ro astfel încât contribuabilii să își poată plăti toate taxele online nu să stea ca fraierii la cozi ca pe vremuri.

insituții publice

Recent agenția de plăți a anunțat că va încheia parteneriate cu alte 14 bănci astfel încât toată lumea să poată avea acces la sistemul electronic de plată a impozitelor, taxelor și amenzile de pe ghiseul.ro

La începuturi aveai nevoie de un cont și o parolă emisă de primaria de care aparțineai, acum e nevoie de un cont cu mail, parolă și CNP ca să ai acces la toate datele.

cum plătești o amendă pe Ghiseul.ro?

Comuna Ghiroda se chinuie de câțiva ani, desigur după ce s-a discutat în HCL ca să se informatizeze sistemul și să fie disponibil pe ghiseul.ro. Nici în ziua de astăzi după 2-3 ani de când s-a aprobat acea hotărâre nu se face această “informatizare”. Mai bine alegem să angajăm 2-3 doamne cu unghiile suficiente pentru sapă, să stea și să bată la taste.

Acum sunt orbiți de alte jocuri mari, politice, furturi și alte cele, condamnări, însă vom scăpa și de astea și vom merge poate spre bine.


Vreți să o duceți mai bine? Dați afară toți incompetenții, digitalizați totul și o să aveți la bani de nu știți ce să faceți cu ei. Se cheltuie miliarde de lei pe nimicuri și prostii!

Ah, vă spun eu ce să faceți prima dată, investiți în Educație și Spitale!

NO COMMENTS

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!