Încă de la iPhone 7, Apple a introdus o nouă funcție Raise to Wake pe numele ei, care aprinde ecranul folosindu-se de accelerometru atunci când ridici telefonul sau mâna.

Wake Screen Wrist Raise

 

Cel puțin pe Apple Watch am dezactivat-o pentru că se aprindea aiurea când mișcam mâna, o îndreptam sau dacă conduceam mă trezeam cu el aprins când învârteam de volan, și nu îmi oferea baterie mai mult de 1 zi. Am oprit-o iar acum duc ceasul la aproape 2 zile, cam 50% pe zi cu toate celelalte funcții on inclusiv GPS.

Pe Apple Watch dacă vreau să văd cât este ceasul fie fac un tap pe ecran, fie mișc de coroană și se aprinde ecranul, mi se pare mult mai ok așa. Ca să faci acest lucru trebuie activată funcția Theater Mode.

raise to wake

La fel este și la iPhone, când îl miști, îl ridici se aprinde ecranul. Dacă este în geantă, ghiozdan sau în buzunar fără să știi el se aprinde aleatoriu crezând că îl ridici să te uiți la el.

Opțiunea nu este valabilă pentru telefoanele mai vechi, mai mult este utilizată pe iPhone X ca atunci când îl ridici doar te uiți la el și se deblochează după ce faci un swipe în sus. Chiar și așa, prefer să apăs pe butonul lateral ca să îl pornesc decât să se deschidă aiurea de n ori.

Ecranul consumă foarte multă baterie, pe lângă opțiunea de locație și proximitate. Dacă aveți Frecquent Locations activat, vă recomand să îl opriți. Settings→Privacy→Location Services→System Services→Significant Locations→Off.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

  • Yep, total de acord! Si eu am dezactivat functia asta la ceasul meu (Huawei W2) si se simte! La mine se aprindea nu doar la volan, ci si cand sunt la birou, in timp ce tastez.

    Eu o activez doar in perioadele in care sunt in concediu si merg mult pe jos, pt ca atunci nu ridic mana asa des, plus ca in situatiile alea mi se pare folositoare.

    Tot la categoria tweakuri pt baterie, am dezactivat si wifi-ul de pe ceas, pt ca nu am nevoie de el, precum si activarea Google Now din voce. Faptul ca ceasul asculta in permanenta daca spun “ok Google” haleste baterie…nu multa, dar se aduna. Prefer sa apas eu pe buton cand am nevoie de asistentul vocal.

    Acum, ceasul ma tine lejer doua zile, uneori intra si in a treia zi, dar prefer sa-l incarc la doua zile

  • @catalin-tanase foarte rar am folosit-o, iar după un timp de te obișnuiești fără 😀
    Al meu are funcția de wifi, dar nu pot efectiv să o dezactivez, doar la Modelul 3 poți. Când sunt acasă pentru că e home router se conectează singur fără telefon. Eu am dezactivat Siri, e useless la noi momentan.

  • Wifi-ul e folositor nu doar la primirea actualizarilor de sistem, ca le descarca muuult mai rapid decat prin bluetooth, dar cel putin pe Android are o functie misto: daca sunt undeva unde am wifi dar nu am telefonul cu mine, tot primesc notificarile de pe telefon, practic ceasul ramane conectat la telefon chiar si cand ies din raza de actiune a acestuia

  • Asa este si pe Apple Watch dar eu nu am control pe wifi. Doar Seria 3 are toggle de on/off. Vedem ce aduce nou Seria 4 🙂 #poimaine

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu