Începând de ieri 20 martie 2023 putem efectua plăți instante către alte bănci dacă suntem clienți ING Bank cu ajutorul aplicației Homebank disponibilă pe iOS și Android.

Autorizare plăți cu Face ID și bani instant către alte bănci direct din aplicația Homebank de la ING, începând din noiembrie 2022

Anul trecut în august, cei de la ING au trimis un comunicat prin care spuneau că începând din noiembrie vom putea autoriza tranzacțiile folosind autentificarea biometrică (Touch ID sau Face ID), bani instant către alte bănci, cereri de plată trimise către prieteni, retrageri de bani cash contactless de la bancomate precum și afișarea numelui a persoanei căruia îi trimitem banii când adăugăm numărul de telefon sau contul IBAN.

Pe lângă serviciile anunțate, a fost introdus ING Young pentru copii cu vârste între 10 și 18 ani. Aceștia pot avea propriul lor card atașat la un cont curent și un cont de economii deschis de părinte.

Toate aceste noutăți au fost implementate pe mijlocul lunii decembrie 2022 mai puțin serviciul de plăți instant către alte bănci. În funcție de ora tranzacției banii către o altă bancă românească erau transferați în cursul zilei sau ziua următoare când se procesau plățile.

Începând din 20 martie 2023, orice plată din Homebank către băncile înregistrate în Transfond și anume BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC, Libra, BCR, Patria Bank și Vista Bank se va procesa instant. Adică, după semnarea biometrică a tranzacției în mai puțin de 10 secunde banii ajung în contul destinatarului.

Mare grijă cui și câți bani trimiteți 🙂

Sursă: nwradu.ro


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Dă-i un răspuns lui ionica Anulează răspunsul