Un nou patent marca Apple a fost înregistrat de companie pentru Emergency Power Save Mode (EPSM) pentru viitoarele iPhone 12 sau 13. Acestea vor putea emite semnale în caz de urgență chiar și în locuri fără acoperire celulară. 

Apple vrea să introducă acest nou standard și pe alte dispozitive chiar și cu Android, PlayStation portabil sau pentru ochelari smart gen Google Glasses sau viitoarele lor dispozitive care vor utiliza noua opțiune ultra-wideband.

Atunci când userul pune dispozitivul în EPSM, acesta va opri display-ul și va emite semnale de urgență folosindu-se de undele radio atunci când este apăsată o tastă. Volume UP este înregistrat în patent.

Semnalul transmis va utiliza foarte puține resurse tocmai pentru a putea trimite cât mai multe semnale într-un timp cât mai îndelungat, astfel iOS-ul va salva bateria oprind procesele din fundal și senzorii de rețea, iar pentru wifi, bluetooth și gps acestea vor intra în power saving mode folosind foarte puțină putere.

Semnalul trimis va putea fi primit de alte dispozitive, celule de rețea mobilă (telefonică) sau stații wireless. În aceeași discuție se pare că există deja și o dispută între Amazon și Apple pentru dispozitivele cu GPS și semnale scurte care pot fi puse la chei, ghiozdane sau la orice alte obiecte.

Apple a creat serviciul Emergency SOS cu ceva timp în urmă, iar de acum vrea să introducă și EPSM pentru toți marii producători de telefoane și gadgeturi, nu doar pentru iPhone făcându-l un standard universal. Rămâne să vedem când va fi prezentat, cum și de când vom putea beneficia de el.

Desigur, dacă acesta va utiliza doar chipul U1 pentru ultra-wideband atunci toată lumea va trebui să facă upgrade la un iPhone 11 sau iPhone 11 Pro. Modelele mai vechi, nu au ultra-wideband.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu