Cine este de vină Intel sau Apple?
În scandalul iscat cu noile MacBook Pro 2018 lansate de curând aș fi curios să știu cine e de vină Intel sau Apple. Procesorul funcționează dar se încălzește prea tare, softul îi schimbă frecvențele astfel încât să fie mai slab ca versiunile anterioare sau procesorul e prost sau Apple a făcut modificări în macOS.
După ce au primit noile MacBook-uri Pro comandate mai mulți youtuberi s-au grăbit să înregistreze clipuri, review-uri și să le publice pe net. Majoritatea au observat că atunci când dau export clipului care este filmat în 4K are nevoie de putere de procesare și timp.
Abia atunci au realizat că pot fierbe ouă pe ele, pot încălzi laptele la bebeluși sau pot lucra cu el în frigider pentru a îl ține la o temperatură rezonabilă.
Ei bine, vechiul meu MacBook White avea o problemă asemănătoare adică ajungea la 70-80˚ și ardea efectiv dacă mă jucam sau exportam ceva. Am dat peste Macs Fan Control cu ajutorul căruia pornesc ventilatoarele mult mai repede și îl țin la o temperatură constantă.
Intel avea la dispoziție o aplicație numită Intel Power Gadget cu ajutorul căreia puteai observa mai multe caracteristici despre procesorul tău cum ar fi temperatura, viteza de lucru, puterea și timpul de utilizare.
Voi ce spuneți, este o defecțiune în procesoarele Intel, este vina Apple că modifică din soft sau sunt niște eșecuri?
Leave a Reply
1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!
Problema e la VRM (voltage regulator module) – explică Louis Rossman pe canalul lui de youtube – care atunci când se încălzește nu mai poate alimenta corespunzător procesorul. Frecvența am văzut că scade foarte mult și nu credeam că e doar de la temperatură (i7 al meu rămâne în turbo boost la peste 90 de grade). Putea fi mai bine? da. E mai rapid procesorul cu 6 nuclee? da. Cu toate astea unii sunt încă naivi și cred că un laptop ține loc de desktop atunci când ai chestii serioase de făcut. Da, știu că e comod să plimbi un laptop cu tine oricunde, dar nu ai aceeași putere indiferent ce bagi în laptopul ăla. Ar fi interesant de văzut dacă cu un laptop cooler sau pur și simplu într-un mediu ambiant cu temperaturi mai scăzute poți scoate mult mai mult din i9 ăla.
Observ că multă lume se așteaptă la o revoluție, să se revolte lumea și să nu mai cumpere lumea macuri, să-și pună Apple cenușă în cap, să scadă dramatic prețurile și așa mai departe, doar că produsele lor se vând, și asta nu pentru că sunt oamenii proști, ci pentru că sunt mulțumiți. E clar că majoritatea își face treaba cu ele și cei vocali sunt mai puțini decât au impresia. Legat de controlul calității, cea mai gravă problemă mi se pare cea cu tastaturile, dar din nou, nu există date certe care să confirme că majoritatea au probleme. Ca să nu mai zic că mulți stau pe forumuri și se întreabă ce facem dacă se strică aia sau ailaltă și asta nu ajută pe nimeni cu nimic.
Review-urile și benchmark-urile ce au inundat internetul sunt puțin înșelătoare – nu trebuie să ai ultima generație ca să-ți ajungă procesorul la 95 de grade. Iar dacă ajunge, probabil că ceea ce faci durează ceva timp și nici nu merge pe baterie, deci e puțin probabil să stai cu el în poală. În plus, căldura aia înseamnă viață mai scurtă pentru laptop (mă rog, pentru principalele componente ale sale), deci cumva mi-e greu să cred că oamenii care dau atâția bani pe ele le pun să randeze chestii până se prăjesc de tot – a, youtuberii poate, că ei oricum primesc an de an laptopuri, dar nu toată lumea.
Pe MBP Retina mai mult de 50 grade nu mi-a trecut niciodată procesorul, fie că lucram în Final Cut Pro fie că mă jucam Counter Strike pe Steam.
Ce model de Retina ai? eu am un early 2013 cu i5 2.4GHz cred. Când am puțin timp o să încerc să văd cum se comportă la o randare. Dacă vrei să faci teste de genul poți descărca Blender și rula un fișier gata făcut (classroom de exemplu) și să vezi cum duce în Intel Power Gadget.