autentificare cu amprentă

Pe twitter se tot cerea introducerea opțiunii de autentificare cu amprentă în aplicația ING Homebank folosind, însă fără succes. Odată cu update-ul de ieri, iată că avem această opțiune implementată în aplicație, însă ca ea să fie activă trebuie să urmezi niște pași.

Adică te loghezi, bagi codul primit prin sms, te duci la setări, acces rapid unde ai setat o parolă sigură iar dispozitivele cu care te-ai logat până acum ar trebui să apară în secțiunea “dispozitive înregistrate”.

Autentificare cu amprentă în câțiva pași

autentificare cu amprentă

La mine nu apar sub nici o formă. Cei din suportul @ing_ro au spus că aplicația trebuie să fie rulată pe dispozitiv cel puțin o săptămână, timp în care nu modificăm parola ar trebui să apară un mesaj care să te întrebe “Vrei să îl înregistrezi? Sigur e al tău?” Ei bine tot anul trecut am folosit aplicația Homebank dar nu am primit nici un fel de mesaj legat de înregistrare.

Din octombrie am și telefonul Deliei, instalată, folosită, nici un mesaj. Am încercat să șterg aplicația, să o pun din nou să mă loghez cu parola rapidă setată acum câteva luni, nimic. Trimis reply @ing_ro, nimic!

Selectați 4K, se vede bine 🙂

Știu, voi ați instalat-o, ați selectat activare amprentă, ați urmat pașii și funcționează. La mine nu vrea, pe ambele terminale iPhone.

update

Acum am înțeles de ce! La fel e și cu profitshare, ai aplicație complexă pe Android, dar pe iOS ai o aplicație mediocră spre 0. Așa e, nu îți permiți un developer pe iOS, Apple, Macbook, câcaturi scumpe.


LE 17.06.2017: am rezolvat până la urmă și funcționează autentificare cu amprentă și pe telefonul meu. S-a rezolvat de la sine, nu a trebuit să fac nimic. La început nu mi-a recunoscut telefonul ca fiind cu amprentă, iar astăzi de dimineață am activat-o fără nici o problemă. Deci utilizați aplicația, iar dacă după o perioadă de 7 zile nu merge, apelați la suport relații clienți.

Autentificare cu amprentă funcțională

autentificare cu amprentă


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Dă-i un răspuns lui Andrei-Paul Burlacu Anulează răspunsul