Nu am înțeles niciodată cum o companie poate funcționa doar pe pierderi! De ce este lăsată? Aici, vorbim despre o companie națională, a statului unde banii vin și dispar. Aici nu mă refer doar la Tarom, ci la toate companiile de stat, mâncătoare de bani publici.

Aici ar trebui făcută o reformă, internă, la nivel de țară, iar toate formele existente să fie comasate sau desființate. SĂ NUMAI EXISTE țâșpemii de instituții care nu au nici o legătură cu realitatea în care trăim. Aici o să discutăm într-un alt articol, mai detaliat.

În doar 6 luni de zile, datoria celor de la Tarom este de peste 100 milioane de lei. Din ce vedem, nici în anii 2013-2014 nu au stat mai bine.

pierderi tarom

Au cumpărat un avion cu nu știu câte milioane, de ce? Nu puteau să investească în ceea ce au, nu puteau să schimbe managementul astfel încât compania să ajungă pe profit? Nu! E mai ușor să o bagi în groapă și să nu îți pese sau să ai niște prețuri nesimțite atunci când concurența vine cu oferte mult mai bune.

Directorul și-a dat demisia după ce a fost anunțat un control de la Minister. Toți care se simt puțin amenințați își dau demisia și pleacă. Hai cu un pesedist la conducere, măcar să o îngroape de tot.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu