După ce au lansat opțiunea de mutare a datelor din WhatsApp de pe Android pe iOS, editarea mesajelor, reacții cu emoji și opțiunea de ieșire din grup pe șustache, iată că acum vom avea un update prin care vedem cine a fost într-un grup în ultimele 60 zile, chiar și după ce au părăsit grupul.

WhatsApp pentru iOS te va lăsa să vezi participanții care au fost înscriși într-un grup chiar dacă nu mai fac parte din el

După ce au testat această opțiune pentru Android, dezvoltatorii aplicației vor să o aducă și pe iOS în curând. Astfel, opțiunea „Past Participants” ne oferă informații despre utilizatorii care au fost într-un grup, au ieșit sau au fost școși de administratori în ultimele 60 de zile.

Ce este interesant e faptul că această opțiune va fi disponibilă pentru toți utilizatorii nu doar pentru admini, astfel oricine poate să vadă dacă Gheorghe, Vasile sau Monica au ieșit din grup pe șustache și nu au zis la nimeni. Oricum, cea mai așteptată funcție care după ani de zile a fost implementată este transferul datelor din WhatsApp de pe Android pe iOS folosind aplicația Move to iOS anunțată oficial chiar de Mark luna trecută.

icon
WhatsApp MessengerWhatsApp Inc.Social NetworkingFreeDownload

Sursă: 9to5mac.com


Urmărește-mă pe Google News sau Feedly

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu