În ianuarie pe sfârșitul lunii mi-am făcut o configurație pentru Tesla Model 3 Long Range pe site-ul oficial, iar cu rabla+ ajungea la suma de aprox 40.000 euro, prețul de listă fiind 50.000 euro.

Tesla Model 3 Long Range scumpire

Între timp în doar 4 luni a venit războiul, s-au scumpit chipurile, au crescut prețurile la gaz, curent și alimente, ba chiar motorina și benzina au ajuns la valori record după ce șmecherii au profitat de piață și s-au înțeles la un preț de 9 lei/litru în loc de 12 lei.

Făcând niște calcule, am zis să arunc un ochi pe Model 3 să văd exact niște cifre. Când intru pe tesla.com văd prețul la Long Range de 59.990 euro și parcă am avut un flash „cum dracu bă să fie 59k când era 49K?”. Dap, căutat pe net informații și clipuri și este adevărat, în doar 4 luni prețul ei a crescut cu 10k. Mai un pic și avem inflație de 20% în România, dar nu trebuie să ne facem griji Dulapul ne recomandă să stăm liniștiți că economia duduie și avem o creștere de iasă prin pantaloni.

Nu știu de ce mă mir că pentru 60m3 de gaz am plătit 200 lei în condițiile în care anul trecut pentru 56m3 am plătit 91 lei. Am fost ieri la Lidl să cumpăr cafea, același brand produs de ei de ani de zile la preț de 13 lei cutia și … surpriză, acum costă 28 lei cutia.

Din păcate nu este un moment oportun de achiziții mari de orice fel tocmai pentru că suntem în aceeași situație ca în 2008 când ne-a lovit criza economică.

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu