Citeam la nwradu că a primit un comunicat de presă de la Telekom care anunțau cu surle și trâmbițe că au depășit bariera lansând două telefoane 5G pentru fiecare buzunar. O singură problemă aici, Telekom NU are servicii 5G în România.

Telekom prezintă beneficiile 5G într-un comunicat de presă, dar ei nu au servicii 5G în România

Până în acest moment doar Orange, Vodafone și Digi oferă servicii 5G în anumite orașe, iar puterea semnalului nu este una chiar extraordinară, mai mult vorbim de marketing. Poate peste 2-3 ani vom putea spune cu adevărat că avem semnal 5G și funcționează corespunzător. Între timp, alții ca Telekom doar speră că în viitor vor băga și ei 5G, poate, nu sunt siguri. Din acest motiv bănuiesc că au trimis acel comunicat în care vorbesc de tehnologie și servicii pe care și le-ar dori să le aibă, nu că le au deja.

Cu această ocazie au lansat și două telefoane brand propriu T PHONE și T PHONE PRO în colaborare cu cei de la Google. Ei cred că lumea vrea să folosească acele terminale doar pentru că au 5G? Există Apple, Samsung, Xiaomi sau Oppo ce să facem cu jucăriile alea?

Ca să citez, prețurile vor fi 999 lei cu tva și 1299 lei cu tva „la liber”. Au ecrane HD+ de 6.52 inch și 6.82 inch cu „baterii de mare capacitate” și încărcare rapidă la 15W.

Specificații hardware

T PHONE

  • Camera: Spate: 50MP principal + 2MP adâncime + 2MP macro + LED flash. Față: 5MP, video 2K @ 30 fps.
  • Memorie: 4GB RAM/ 64GB ROM/ până la 2TB Micro SD Card
  • Baterie: 4500 mAh cu USB C + încărcare rapidă de 15W
  • 5G: DA
  • Chipset: MediaTek Dimensity 700 / Octa Core – 2* 2,2GHz + 6*2GHz
  • Ecran: 6,52″ HD+ cu sticlă 2.5D
  • Securitate: Deblocare facială și senzor de amprentă digitală
  • Protecția la apă: IP52 / IPX2
  • NFC: n/a
  • Căști: suportă mufă pentru căști de 3,5 mm
  • Sistem de operare: Android 12 + Actualizarea sistemului de operare MR
  • Dimensiuni: 166,61mm x 76,42mm x 8,76mm
  • Greutate: 195g

T PHONE PRO

  • Camera: Spate: 50MP principal + 5MP ultra-wide + 2MP adâncime + 2MP macro + LED flash. Față: 16MP, video 2K @ 30fps.
  • Memorie: 6GB RAM/128GB ROM, până la 2TB Micro SD Card
  • Baterie: 5000 mAh cu USB C + încărcare rapidă de 15W + încărcare wireless
  • 5G: DA
  • Chipset: MediaTek Dimensity 700 / Octa Core – 2* 2,2GHz + 6*2GHz
  • Ecran: 6,82″ HD+ cu sticlă 2.5D
  • Securitate: Deblocare facială și senzor de amprentă digitală
  • Protecția la apă: IP52 / IPX2
  • NFC: DA
  • Căști: suportă mufă pentru căști de 3,5 mm
  • Sistem de operare: Android 12 + Actualizarea sistemului de operare MR
  • Dimensiuni: 173,92mm x 77,8mm x 8,99mm
  • Greutate: 214g

Defapt rolul acestui comunicat de presă era: poți folosi 5G de la alte companii, dar cumpără telefoane la liber de la Telekom.

Sursă: nwradu.ro


Urmărește-mă pe Google News sau Feedly

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu