Tarife roaming Digi.mobil începând cu 1 iulie 2017 după ce ANCOM le-a aprobat suprataxarea.

by on Jul 3, 2017, 15:53
1

Decizia europeană privind tarifele de roaming, se pare că va fi puțin schimbată iar noile tarife roaming Digi.mobil începând cu 1 iulie 2017 atrag mai multe frustrări și nemulțumiri din partea clienților. Pentru că Digi se pricep la schimbat reguli în timpul jocului, așa cum s-a întâmplat și cu abonamentele nelimitate, care defapt sunt limitate la 3000 de minute, așa se va întâmpla și cu aceste tarife roaming.

Scriam că Digi va introduce VoLTE și VoWifi în toamnă, dar și că numărul de antene a crescut foarte mult în ultimii doi ani, ajungând la o acoperire foarte bună.

Aceste condiții au fost valabile doar în perioada 15-30 iunie 2017!

Eu având Optim Nelimitat (2 abonamente) aveam minute nelimitate în zona bunului simț (eu de obicei lunar consum cam 400-800 minute, deci suficiente) 838MB disponibili în roaming, mega suficienți, iar ulterior 0.009163 centi/MB, adică 1 cent aproape la fel și pentru sms trimis sau primit.

Tarife roaming Digi.mobil

Începând cu 1 iulie 2017, toți cei care utilizează serviciile Digi.mobil și tranzitează zonele SEE (Spațiul Economic European), nu vor mai beneficia de tarifele de mai sus ci vor FI TARIFAȚI ÎNCĂ DE LA PRIMUL MINUT SAU MB CONSUMAT. Trebuie să își scoată și ei pârleala nu?

tarife roaming digi.mobil

Dacă stăm să ne gândim totuși bine, față de vechile tarife practicate în roaming, pot spune că oferta celor de la Digi.mobil rămâne una avantajoasă. Este normal, plătim un tarif de 3€/lună pe abonament și avem 4G, 50GB lunar trafic de date și 1c/sms.

O statistică medie publicată de ANCOM pentru 2016 a fost că un român folosește săptămânal:

Dacă facem un calcul simplu, vedem că vom avea de plată la sfârșitul lunii 3.95€, dacă vom vorbi în roaming 64 minute, stăm 183MB pe internet și trimitem 17 sms-uri.

Ca să fie clar am să vă fac un calcul concret. Un concediu înseamnă 7 zile, să presupunem asta:

  • vorbim la telefon zilnic 60 minute x 7 zile = 420 minute
  • folosim zilnic 142MB x 7 zile = 1GB
  • trimitem/primim 10 sms x 7 zile = 70 mesaje

Și acum să vedem cât ne costă această distracție medie de utilizare.

  • 420 x 0,031 = 13.02€
  • 1GB x 0.00637 = 6.37€
  • 70 x 0.01 = 0.7€

Tot sejurul în roaming te va costa 20.09€


Și acum să ne raportăm la operatorul tău de telefonie. Lasă în comentarii sau comentează cu contul de facebook un exemplu cu câte minute, MB și sms-uri folosești într-un concediu. Sunt tare curios care sunt diferențele.

1 COMMENT

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!


Fii și tu social! comments