Suntem ai nimănui. Țara lui papură Vodă. Așa-i Carpatica?

by on Jun 18, 2015, 22:58
0

Nu am cuvinte pur și simplu. Văd că trăim într-o țară în care portarul fură, așteaptă șpagă, doctorii șpagă, la primărie șpagă, la ocpi șpagă, la alimentară șpagă, în parlament șpagă, în justiție șpagă, peste tot numai de bani auzi. Bani cu căruța, tirul sau fără număr!

Un caz destul de trist, a trei familii din Cluj, părinți de copii sportivi care din vina unui șofer de tir, când se întorceau cu microbuzul dintr-un turneu, 3 dintre ei au murit, iar 1 a fost doar rănit.

În urma cercătărilor (de parcă mai aveau nevoie), șoferul de tir a fost condamnat la 3 ani de închisoare iar firma somată să plească celor morți căte 200.000 euro iar celui rănit doar 10.000 euro. După cum se face la noi, firma și-a transferat toți banii într-un cont fantomă, a băgat-o în faliment deci scoați acum banii dacă aveți de unde.

Și aici intervine Carpatica Asig, care a fost obligată să plătească aceste sume. Din păcate doar o singură familie a reușit să primească banii, pentru că între timp cei de la Carpatica au acționat în instanță că în anul respectiv, nu se putea depăși nu știu ce plafon. Și ghici ce? Au câștigat!

Apoi ce s-au gândit, hai să îi dăm pe fraieri în judecată și să le luăm banii înapoi. Zis și făcut. Iată că după 10 ani aproape de la moartea copiilor, Carpatica câștiga dreptul de a primii bani înapoi. Familia îndurerată le-a restituit 215.000 din 225.000, dar ei nu vor toți banii înapoi până la ultimul cent, așa că prin ordin judecătoresc au pus poprire pe conturile familiei lor, părințiilor sau chiar surorii.

Casă părintească le este scoasă la licitație! Incredibil!

banca-bani-romania-tara-nimanui

Asta doar ca să vedeți ce legi avem în acest moment, ca să vă faceți o ideea ce înseamnă corupția!

NO COMMENTS

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!