Starlink aplicatie iPhone
Starlink kit

Cei de la SpaceX împreună cu Elon Musk au lansat anul trecut serviciul de internet Starlink. Acesta folosește o conexiune prin satelit având nevoie de o antenă specială pentru recepție și poate fi utilizat oriunde în România începând de astăzi 05 martie 2022 pentru că a fost aprobat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Serviciul este activ în România, dar încă nu este disponibil pe site-ul oficial.

Recent Elon Musk a activat serviciul Starlink și pentru Ucraina unde a trimis și kit-uri de recepție pentru a putea comunica separat de rețelele de internet locale.

Serviciul de internet Starlink

Sateliții normali stau pe orbită la o distanță de 35.000km față de Pământ, iar sateliții Starlink sunt situați undeva la 550km, ceea ce îi face să fie accesibili prin tehnologia satelit LEO (Low Earth Orbit).

Starlink kit

Kit-ul de conectare pentru Starlink este format dintr-un router, o antenă, un suport  cu picior și un transformator care se conectează la priză. Acesta costă 499 dolari, iar un abonament de internet Starlink costă 99 dolari / lună. Momentan nu se pot comanda sau folosi în România pentru că nu sunt disponibile pe site-ul starlink.com. Viteza de download pentru acest kit este cuprinsă între 100-200 MB/s ceea ce înseamnă 800-1600Mbps cu o latență de aproximativ 20ms.

Informațiile actuale spun că abonamentele și kit-ul necesar vor fi disponibile din a doua parte a anului pentru toți utilizatorii din România. Voi reveni cu informații când acestea vor fi disponibile.

Tot în a doua parte a anului va fi lansat un nou kit cu o antenă cu performanțe duble față de prima versiune, cea de mai sus. Aceasta va fi disponibilă doar celor care activează varianta Premium a Starlink. Vitezele de download pentru aceasta ar fi de 18-60MB/s ceea ce înseamnă 150-500Mbps cu o latență de 20-40ms.

Folosind soluția de internet de la Starlink nu există nici un contract care să te oblige la o anumită perioadă de retenție, ci atâta timp cât plătești folosești serviciul de internet. Când nu mai dorești nu mai plătești iar acesta se închide.

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu