Samsung nu mai prelungește opțiunea de marcă înregistrată pentru seria „Galaxy Note”

by on Sep 9, 2021, 11:49
1 64

Din cauza vânzărilor și a problemelor cu chip-urile, Samsung a decis să nu mai lanseze anul acesta nici un terminal din seria Galaxy Note. Ultimul terminal lansat de ei a fost Galaxy Note 20 în 2020.

Galaxy Note 21

Galaxy Note 21 nu va mai fi lansat anul acesta și nici anul viitor pentru că Samsung a ales să nu mai prelungească marca înregistrată pe numele de „Galaxy Note”.

Celelalte serii de telefoane, S, Z, M sau A au fost prelungite pe sfârșitul lunii august de către o companie de avocați care se ocupă de proprietatea intelectuală a produselor Samsung.

Oricum, Samsung nu stă bine deloc în ceea ce privește numărul de terminale vândute, mai ales că în ultimii ani, au prins tot locul 3, 4 sau 5. Perioada aceasta este una benefică pentru cei de la Xiaomi care au ajuns pe locul 1 la vânzările de telefoane ieftine și brățări ieftine.

1 COMMENT

  1. Nu știu cum stau acum, însă demult pe când am folosit ultimul telefon Samsung, ceva de buget mediu, am fost destul de dezamăgit de ei, mai ales comparând telefonul cu altele din gama Huawei sau Xiaomi. Astfel, am zis că nu revin prea curând la Samsung…

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!