Oare când vom putea trimite filmări Poliției Române pentru a amenda participanții din trafic?

by on Nov 17, 2019, 19:50
4 76

După cum știm probele video filmate cu o cameră auto nu sunt luate în considerare de Poliția Română. Aici, totul este interpretabil, adică e parțial adevărată această afirmație mai ales că unii îi amendează dacă clipul devine viral iar pentru restul trec cu vederea și trimit mailul general “nu e omologată camera”.

sjcam 4000

Recent, mai exact săptămâna trecută am făcut curat pe camera SJCAM SJ4000wifi pe care am luat-o acum câțiva ani și mă uitam peste filmări și vedeam câți proști au permis. După legea cu telefonul mobil ținut în mână în timul mersului și modul în care legea se aplică pentru unii, mă face să îmi pun camera din nou în funcțiune, că nu se știe niciodată. Dacă nu avea cameră era bun de plată pentru că proasta a zis la poliție că el s-a băgat în ea și ea mergea regulamentar.

S-a dat legea, nu văd polițiști în intersecții sau pe stradă să îi amendeze pe cei/cele care vorbesc la telefon așa cum am zis-o de multe ori, mă întâlnesc zilnic cu ei și îi văd foarte relaxați, nu dau prioritate, dacă îi claxonezi te înjură, ce contează că era să te bagi în el sau că merge pe ambele benzi sau că nu vede semaforul roșu, etc.

Recente sunt și cele două cazuri în care unul cu mașina mică a depășit pe linie continuă în curgă și a evitat un impact frontal la limită precum și cel cu tirul.

Știați că în Rusia nu ți se face asigurare RCA dacă nu ai și o cameră video pe mașină?

Joi sau vineri, după ce l-am dus pe David la grădiniță merg spre birou iar în giratoriul de la Lidl din Ghiroda, eu pe banda 2 să fac giratoriul și să mă întorc către oraș, boul de pe banda 1 îmi taie fața și intră direct în giratoriu pe banda a doua. După ce îl claxonez, ca un șmecher oprește, îl claxonez din nou, deschide ușa și începe să îmi explice el mie … Am început să claxonez continuu, cei din spatele meu la fel s-a luat prostul și a plecat. NU a ieșit pe prima ieșire ci pe a doua către Jumbo și ghiciți ce? Fără semnalizare i-a tăiat calea celui de pe banda 1 pe care era să îl frece, că el iasă din giratoriu de pe banda a doua direct!

#update : pana una alta, acolo era un semn cedeaza care a disparut, iar daca Vlad o lovea era buna de plata.
Pentru restul va las aici un mic playlist mic playlist.

4 COMMENTS

  1. ” Vlad era să se urce pe o proastă care a intrat în intersecție ca la ea acasă”

    Ba mie mi se pare că prost e acela care conduce și nu cunoaște regulile de circulație.

  2. @T.C. din spusele lui vlad, chiar în articol scrie că acolo exista un semn de cedează, care a dispărut. O să vezi că asta zic toți în comentarii la el și aici mă refer la cei care merg zilnic pe acolo. Nu cunosc zona și intersecția..
    Ăsta e doar un simplu caz, însă știi foarte bine cred la ce mă refer când spun că nu se dă prioritate, iar dacă cauți pe trafictube o să știi la ce mă refer.
  3. @ionica, nu se conduce din amintiri (cum zic toți în comentarii la el). De ce? Eu, care nu am trecut niciodată pe acolo, ajung într-o intersecție nedirijată și ca atare acord prioritate de dreapta. Din stânga mea vine Vlad și intră direct în mine. Cine crezi că iese vinovat la fața locului?

    Tot ce am vrut să spun este că, în opinia ta, eu sunt un prost care intră în intersecție ca la mine acasă. Asta, deși culmea, legea este de partea mea. 🙂 Ție nu îți dă cu virgulă aici?

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!