iPhone 13 ar putea avea comunicare prin satelit LEO pentru a iniția apeluri și a trimite mesaje fără o conexiune celulară

Vă spuneam acum ceva timp că următoarele device-uri iPhone ar putea avea opțiunea Find My activată chiar dacă telefonul este închis. Aflăm astăzi că Apple ar putea implementa conexiunea LEO de comunicare prin satelit atunci când nu avem o conexiune celulară.

LEO iPhone 13
Photo: 9to5mac.com

LEO (low earth orbit) este o conexiune printr-un satelit cu ajutorul căreia se pot iniția apeluri și trimite mesaje fără a fi conectat la o rețea mobilă.

Acest tip de conexiune va fi activat de Apple cel mai probabil doar pentru mesajele SOS și Find My, astfel dacă un iPhone/Apple Watch/iPad/MacBook sau AirPods sunt pierdute, acestea pot transmite locația lor fără să aibe nevoie de o conexiune la internet.

Se zvonește faptul că Apple Glasses ar putea utiliza același tip de conexiune LEO.

Acest lucru va fi posibil din punct de vedere hardware doar pe modelele ce vor fi lansate începând cu această toamnă. Adică este nevoie de un cip hardware care în acest moment este produs de Qualcomm și se numeste X60. Acesta suportă conexiuni cu sateliții LEO urmând ca în următoarea perioadă să avem și un update la acest cip. Noua versiune va fi Qualcomm X65.

Elon Musk a folosit această tehnologie LEO în echipamentele din SpaceX Starlink.

NO COMMENTS

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!