Google Analytics Dashboard for WordPress a devenit o mizerie!

by on Feb 12, 2020, 23:07
2 57

Dacă folosești wordpress pentru site-ul tău, probabil ai auzit de Google Analytics Dashboard for WP sau GADWP cum se numea până de curând, pentru că doar azi am văzut că în 2018 au fost cumpărați de ExactMetrics.

Pluginul era construit de un român pe nume Alin Marcu (https://deconf.com/wordpress/), care probabil a ajuns la saturație și a decis să facă bani cu pluginurile sale (mai are și altele pe lângă ăsta). Dar nu despre asta e vorba (bravo lui) ci despre ce au făcut cei de la ExactMetrics cu acest minunat plugin.

Sunt sigur că ați utilizat cel puțin o dată Google Analytics unde aveți acces la toate statisticile legate de blog-ul vostru dacă l-ați setat înainte bineînțeles. Ce făcea acest plugin? După ce îl configurai îți aducea toate datele în wordpress chiar în Dashboard. Mișto, nu?

Statistici pe zile, pe useri, pe locație, dispozitiv, etc. toate la un click distanță și gratuit. Din prostia mea (altfel nu aflam) am ajuns acasă, am intrat pe blog și poc, 2 update-uri. Unul la GADWP și Gutenberg. Le selectez și le dau update. 10 secunde after prima pagină plină numa cu reclame, alt format, un meniu nou în bară, trebuie să refac conexiunea cu Analytics, să creez o altă aplicație în developer place, să bag licență pentru pro că acum am doar lite și toate mizeriile posibile la care nu m-aș fi așteptat.

În secunda doi, am intrat pe ultimul backup, am downloadat versiunea 5.3.10 am modificat fișierul functions.php unde am adăugat niște linii și gata, voi rămâne pentru totdeauna la această versiune.

Cum oprești check-ul de update pentru gadwp?

Simplu, deschizi în editare functions.php fișierul din directorul temei tale și jos de tot adaugi următoarele linii (din păcate pun poză pentru că nu le pot copia în articol):

Funcționează și pentru alte pluginuri dacă aveți probleme cu ele dar trebuie schimbate chestii prin cod.

Am dat un search pe wordpress plugins după mizeria asta de versiune 6 și am găsit “destulă carne în frigider”. Șmecherii au șters toate versiunile anterioare din wordpress plugins ca să nu le mai poți downloada și să rămâi cu versiunea 6 și să plătești reclame. Au explodat review-urile 😀

Au trecut de 101 review-uri de o stea. Aici puteți găsi review-urile.

Concluzia mea este că l-au cumpărat și i-au modificat puțin design-ul să îl aducă la timpurile noastre deși mie îmi plăcea acestă versiune simplă/rapidă. Au ales să treacă totul pe bani și să facă o copie a lui Google Site Kit, dar e un fail.

2 COMMENTS

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!