De ce ne plângem că nu avem semnal la telefonul mobil?

by on Aug 19, 2015, 22:44
3 4028

Da, chiar așa, oare de ce ne plângem că nu avem semnal pe mobil? Pe iPhone? Pe S6 Edge? De ce?

Pentru că Telekom, pentru că Vodafone, pentru că Orange, pentru că RDS.

Telekom

Sunt client încă de la cartela cu 2000 minute, când vorbeai cu telefonul în primă. Pfuai ce vremuri. Țin minte că primul telefon a fost un Nokia 3310, cu baterie de 1650mAh, care mă ținea 2 săptămâni (nu e cea originală) și vorbeam de mă lua bâzdăbâcii.

În ziua de astăzi, în centrul Timișoarei, nu poți purta o convorbire decentă. Am fost recent în zona Hunedoarei, aceleași probleme. Am fost pe lângă Sibiu, Transfăgărășan, Brașov, aceleași probleme.

Orange

Din păcate din rețeaua cea mai minunată (așa zic ei) tind să ajungă ca și Telekomul, fără semnal. Pe vremuri, mai la începuturile telefoniei până în anul 2000, toată lumea își cumpăra cartela dialog că are semnal. Acum lucrurile se pare că numai stau la fel. Sunt cu puțin mai diferiți față de cei de sus.

Vodafone

Din păcate, chiar și acum cred că sunt cea mai ok companie de telefonie și au cea mai bună acoperire, dar tot lipsește ceva. Acel ceva ce restul nu îl are, și anume puterea semnalului. Din păcate, dar din păcate ei sunt cei mai ok la ora actuală în România, însă nu mi-e rușine cu ei să vâd că acolo unde aveai semnal pe Vodafone acum să numai ai.

RDS

Pe ei îi înțeleg, că punctul lor forte nu a fost rețeaua mobilă, ci doar o “rețea de cartier” unde abonații să vorbească între ei așa calm și liniștit. Chiar dacă ofertele sunt imbatabile, așa cum ne-au obișnuit de fiecare dată, suferă la partea de rețea și acoperire națională.

SIM cards

Concluzie

Faptul că suntem în 2015, era tehnologiei, era 4G sau de ce nu a 4G+ (noi nu știm de astea încă), nu ne aduce nouă, abonațiilor satisfacție ci doar frustrare și nemulțumire. De ce? E simplu, te legi la cap 1-2 ani de zile cu contract ca apoi să te duci să îți mai faci un abonament la o altă companie care are semnal în zona ta, ca să ai 2 abonamente și să folosești doar 1.

Din păcate de când sunt la Telekom nu am avut probleme, dar în ultimii 2 ani de zile, doar belele și prostii și o nesimțire de neimaginat. Din păcate în ianuarie îi expiră contractul și voi pleca de la ei, dar unde să mă duc? În ultima vreme, cam de 1 an de zile încoace, doar lucruri negative aud de operatori.

Decât să plătesc 150 lei pe lună, mai bine 40 lei.

Așa că frațiilor, lăsați dumele cu noi acum investim în rețeaua 4G, că acoperire, că facem, nu mă interesează atâta timp cât eu nu vă pot folosi serviciile de voce pe 2G.

Tu ce experiențe ai?

SIMILAR ARTICLES

3 COMMENTS

  1. Tind sa cred ca, pe alocuri, RDS este peste telekom. Sor mea are foarte mari probleme cu telekomul, nu are semnal de multe ori, am ajuns sa-l sun pe cumnata-miu ca sa vorbesc cu ea.
    Si asta in exteriorul orasului, in oras functioneaza amandoua decent.
  2. @Marius nu zic ca nu e peste telekom, dar tinand cont ca ei au doar retea 3G si mai putine retele e greu sa te bati cu restul. Din discutiile cu prieteni, diverse alte persoane care au telekom sunt nemultumiti de probleme cu semnalul. Am prieteni care au plecat pe Vodafone dar si acolo e la fel. Eu am probleme in centrul Timisoarei, iar sotia la 3km de Timisoara si nu poti vorbii. Ea are o linie, doua, eu 3 sau 4. La 25km de aici la sat am 1-2 linii de semnal pe 2G. Semnalat, vorbit la relatii client, rezolvat. Tot nu mere 🙂

    Am obosit sa ma cert pe BANII MEI!

  3. Acum am intrat pe net sa verific problema semnaluilui la telekom deoarece acum 5 min. am vorbit cu un operator mobil Telekom care nu intelegea ca eu nu il inteleg cu toate ca acesta imi zicea ca el ma aude foarte bine,iar problema este de la mine. Am contractul pe 2 ani si sunt hotarat sa renunt la el,si dupa cum am vazut si in comentarile de mai sus TOATE ACESTEA SE FAC DOAR PE BANII MEI!

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!


Fii și tu social! comments