Am un aparat de aer condiționat (AC) montat în apartament de 6 ani de zile și funcționează fără probleme. Este un model cu invertor de la Vortex VAI-A1818LRW de 18000BTU, cu Wifi și aplicație. Detalii în acest articol.
Din 9 martie 2020 de când a început pandemia mi-am construit biroul de acasă după bunul plac. Din păcate, vara soarele bate de la amiază până seara pe peretele de la living unde am și eu biroul. Temperatura din interior ajunge liniștit la 32-33 grade în zilele foarte călduroase, în rest cam pe la 30 ajunge.
Nu pot să stau și să transpir pentru că nu pot să gândesc, sunt rău de căldură, dar nu am ce face așa că dimineața de când mă trezesc până seara la ora 20:00 – 21:00 aerul condiționat funcționat zilnic.
În timp am descoperit cea mai eficientă temperatură, 26 grade pe aer rece, suflu pe auto și factură la curent cu 30-35 lei mai mare. Inițial plăteam cam 150-160 lei până în 255kW pe lună, iar după ce am început să folosesc aerul condiționat zilnic am ajuns pe la 180-200 lei pe lună.
Ieri, după ce i-am dat drumul m-a lovit un miros de șobolan mort uitat în unitatea de climă. Am zis că e clar, necesită curățare și iginizare completă că s-au acumulat pe acolo tot felul de mirosuri. Anul trecut când mi s-a topit ștecherul în priză și era să iau foc, l-am eliminat și am legat pe direct aerul condiționat, iar unitatea am desfăcut-o și am curățat cu o cârpă, am tras cu aspiratorul ce se putea trage și am spălat filtrele.
Priza de mai sus este dedicată pentru aerul condiționat, în tabloul principal am siguranță de 16A pentru ea motiv pentru care am ales să o elimin și să leg cablul pe direct. Pe această priză avea un singur consumator, aerul condiționat, nu știu cum a prins umezeală sau cum de a început să topească priza. Toată casa este plină de prize Siemens cu fel și fel de consumatori în ele și nu am pățit așa ceva.
Ce este interesant, când pornesc aerul condiționat dimineața primul miros e de șobolan mort, după 5-10 minute acesta dispare și rămâne aerul rece ceea ce mă duce cu gândul la ceva mucegai, bacterii undeva în unitatea de pe perete.
Acum vă întreb pe voi, cum vă curățați și igienizați aerul condiționat? O faceți voi, apelați la o firmă?
Am căutat pe net, am văzut clipuri pe youtube, dar parcă tot nu aș vrea să dau banii pe diverse produse, să stau să mă chinui să le folosesc ca la sfârșit să nu fiu mulțumit de rezultat. Citeam de dimineață la nwradu că el curăță unitatea cu Savo de mucegai. Parcă nu aș merge până acolo fiind destul de toxic.
După ce am căutat pe net, am găsit o firmă în Timișoara cu reviewuri bune care doar asta face, curățare și igienizare profesională. Nu au disponibil decât pe săptămân viitoare, așa că îi aștept.
Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu







Cleanex Clima, bidonul cu lichid albastru. Pe mine m-a scăpat complet de mirosuri
Salut Ionel. Faptul ca ai eliminat siguranta de 16A din tablou nu face decat sa inrautateasca situatia. Nu mai ai niciun fel de protectie pe circuitul respectiv. Sigurantele au rolul de a proteja instatia electrica, nu a aparatului de aer conditionat, in cazul tau. Priza s-a incalzit din cauza conexiunilor slabe
din priza sau stecher. Probabil s-au folosit cabluri de cupru multifilar fara terminatii crimpate. Recomand sa pui o protectie de 16A, curba B, sau una fuzibila.
Salut Dani. Poate m-am exprimat greșit, nu am eliminat siguranța de 16A. Încontinuare siguranța este în tablou și e dedicată doar pentru AC. Am eliminat conexiunea din priza Siemens unde a fost contactul imperfect de la ștecherul Legrand. Priza era pe un perete, AC-ul pe alt perete conectat printr-un prelungitor de 6m.