Cum m-a făcut epiesa.ro să nu mai cumpăr de la ei!
Acum de dimineață, m-am dus ca prostul la sediul FAN Curier ca să îmi ridic comanda de la epiesa.ro. De acum nu mai cumpăr de la ei și am să vă explic de ce. Atunci când promiți un lucru ținete de promisiune! E foarte important în ziua de astăzi, foarte important!
Am făcut joi dimineața comanda pentru arcuri, braț suspensie jos – sus, amortizoare, spray și șaibe. M-a sunat în jurul orei 12:50 și am discutat despre comandă. Pentru că mi s-a rupt arcul spate stânga acum când am venit din Maramureș, am constatat că a pușcat și amortizorul dreapta spate și restul brațelor au bucșele mâncate deci trebuie schimbate.
Îi explic foarte clar că am nevoie urgentă de ele să plece joi și să ajungă vineri. Mi-a dat un termen de miercurea viitoare …
Ca să fie ok și să le primesc cu livrare sâmbătă (mai bine zis ridicare personală din depozitul FAN) am ales alte variante de brațe care erau pe stoc, dar costau 78 lei, arcurile nu erau pe stoc și am ales altele cu 170 lei și uite așa s-a schimbat factura mea.
Mă asigură că vineri pleacă, iar sâmbătă mă pot duce după ele. Pentru că stau lângă depozitul FAN, la 8.45 ajung la vechiul depozit, unde supriză acum e Marathon. Caut pe net găsesc locația și mă prezint la fata de la recepție. Nu am awb, nu am dat despre comandă doar un mail sec după ce faci comanda pe site. Îi spun toate variantele, numele, telefon, adresă, nimic. Nu apare nimic de la EURO PARTS DISTRIBUTION pe numele meu!
Deschid epiesa.ro secțiunea contact, număr de telefon … NU EXISTĂ?! Sun pe mobilul de pe care am fost sunat și îmi răspunde aceeași persoană de joi. Comanda nu a plecat pentru că nu au venit șaibele. O să plece luni să ajungă marți.
Ne-am certat puțin, i-am explicat că trebuia să mă anunțe că îmi băgam picioarele și dădeam 1000 lei la alții care vor să facă bani. Am renunțat la cele două șaibe și l-am rugat să mi le aducă luni curierul. Dacă nu ajunge, le refuz și la revedere nu mai cumpăr.
Atunci când promiți un lucru, ține-te de promisiune, iar dacă nu poți, SUNĂ ȘI SPUNE!!! Chiar dacă sunt mai ieftini cu 2-3-5 lei decât restul, aceasta a fost ultima comandă la ei.
Leave a Reply
1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!
Eu știu că atunci când promiți ceva, te ții de cuvânt, dacă nu mai bine taci, mai ales că i-am spus că sunt urgente.
Si ti-am mai spus si mai sus, depinde nitel si de noroc. Cat despre timp piedut, nu ni-l poate da nimeni inapoi.
Referitor la Mihai, există probabilitatea ca produsele să aibă defecte din fabrică sau de ambalare, deasta există lege de retur în maxim 14 zile. I-am recomandat unui tip tot din Timișoara să cumpere un senzor, terminația a fost greșită iar când l-a primit și am văzut l-a returnat și a primit cel corect. Se rezolvă doar să ceri. Că Mihai a ales să se plângă pe net fără să îl schimbe/returneze, e strict problema lui.
Incearca luni sau joi, si ei sunt oameni si s-ar putea sa nu lucreze.
Este prima si ultima comanda la ei!
Am comandat kit distribuite Renault OEM si am primit curea Gates si role noname! I-am sunat si mi-au spus ca asa e trimisa de Renault. Le-am explicat ca piesele Renault OEM au sigla si brand-ul OEM chiar daca sunt produse de INA, CONTI, GATES, etc.
In continuare mi-au spus sa iau legatura cu cei de la Renault sa ii intreb pentru ca ei nu ambaleaza piesele!
Hal de servicii si hal de atitudine si specialisti.
Cu siguranta nu voi mai comanda de pe epiesa!
Numai bine.