CEO-ul Intel Brian Krzanich și-a vândut acțiunile în decembrie 2017

by on Jan 5, 2018, 10:40
0

Ei na, se poate așa ceva? Brian Krzanich este CEO-ul Intel, iar în luna decembrie 2017 și-a vândut acțiunile pe care le deținea în cadrul companiei pentru o sumă frumoasă de 39 milioane $. Puțin nu? Acestea erau acțiuni care puteau fi vândute, desigur că mai sunt și altele de pe care doar beneficiază de “pensie”.

În plin scandal, acesta a făcut singurul lucru ingenios, a vândut, iar de acum poate să își dea demisia și să plece. Intel încearcă să îl acopere și să spună că de fapt se știa de această vânzare încă din luna octombrie.

vândut acțiunile

Vulnerabilitățile procesoarelor Intel cică pot fi exploatate începând cu modelele toate modelele din 1995 încoace. Experții din domeniul securității au ridicat această problemă gravă anul trecut în mai, iar Intel a făcut publice aceste date doar pe sfârșitul acestui an.

Pierderile vor fi de miliarde de dolari, dar asta nu e o problemă pentru Intel, bani sunt, profit a fost. Faza de acum e ca și #dieselgate de la VW, știau, dar au ascuns mizeria sub preș.

NO COMMENTS

Leave a Reply


1. Comentariile fițoșilor, îngâmfațiilor și atotștiutorilor vor dispărea instantaneu!
2. Voia bună este la ea acasă, comentează acum!
3. Orice comentariu, este aprobat automat, dar poate fi șters fără explicații!


Fii și tu social! comments