Înaintea evenimentului WWDC18 din San Jose de pe data de 4 iunie 2018, Apple a lansat un update la iOS 11.4 unde avem două modificări majore, și anume iMessages va fi sincronizat prin iCloud iar AirPlay 2 își face apariția oferind suport stereo pentru HomePod.

Pe lângă acestea sunt corectate și anumite probleme de funcționalitate, viteză sau alte buguri descoperite în perioada anterioară de către utilizatorii care le-au raportat.

AirPlay 2

Pentru că AirPlay 2 oferă utilizatorilor opțiunea de a selecta din Control Center unde să cânte muzica, pe lângă boxa HomePod îl putem utiliza și pentru AppleTV dacă avem un sistem de boxe conectat sau chiar direct prin televizor. Ca să puteți folosi conexiunea stereo, trebuie să aveți două boxe HomePod și să le faceți update la ultima versiune.

Folosind AirPlay 2 putem de acum să conectăm telefonul sau tableta și cu alte boxe cum ar fi BeoPlay, BeoSound, BeoVision, Denon AVR, Libratone, Marantz, Naim, Sonos One și Play, boxe neîntâlnite în România.

În cadrul evenimentului de săptămâna viitoare cred că Apple ne va prezenta boxa Beatspod care va pleca de la prețul de 250$. Sigur, aștept și ceva legat de opțiunea salvării mesajelor iMessage în iCloud, prea a fost lansată așa subit.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu