De mult timp aveam un open circuit pe Antena GPS de la navigația RNS 510 de pe Passat B6, dar era intermitent, adică funcționa mai tot timpul și rar dădea erori. După ce am venit de la Arieșeni, eram în Timișoara și intrasem o stradă, am pus GPS și surpriză GPS Disconnected.

Mă arata undeva pe lângă Brașov/Făgăraș, nu am băgat de seamă am trecut peste. Eram cu mașina plecat de ceva timp, adică aveam 30 minute de mers, imposibil să nu găsească sateliții sau vreo altă problemă de conectare. Am ajuns la destinație, nu am băgat de seamă și am plecat.

Ei bine, după o altă zi trebuia să mă întâlnesc cu cineva pe o stradă, am băgat strada și mă arata tot prin Făgăraș. Atunci am realizat că ceva nu e ok. Am intrat în meniul “secret” al RNS 510, ținând apăsat pe butonul Setup mai mult de 10 secunde. Dacă nu e activat, trebuie prima dată pornit cu VCDS.

Mă tot gândeam de la ce poate să vină “disconnected”. Mufă, cabluri sau apă la rechinul de pe plafonul din spatele mașinii. Ca să dai rechinu jos, și să îl schimbi trebuie să dai jos tot plafonul din interiorul mașinii de la scaunele din spate până la portbagaj ca să desfaci o piuliță.

Am ajuns acasă, am pus VCSD și surpriză, Open Circuit pe navigație.

Eh, partea nasoală acum e că GPS-ul nu mai merge deloc, înainte chiar dacă aveam semnal intermitent mergea navigația, acum nu mai merge deloc.

Am luat forumul la puricat, iar toți cei care au avut probleme de genul, au cumpărat un alt senzor GPS, cu mufă FAKRA, l-au lipit pe sub bord în partea dreapta a șoferului și asta e.

Unii spuneau că versiunea software nu e ok și trebuie reinstalată, ații ziceau că rechinul s-a dus, alții spuneau că defapt unitatea RNS 510 e defectă. Pe cine să cred? Pe nimeni!

În prima fază trebuie să văd exact dacă mufele sunt la locul lor. Trebuie să verific conexiunile de sub scaunul din dreapta șoferului, trebuie să dau jos navigația din bord să verific mufele ca apoi să văd cine este vinovatul. Am găsit pe timișoara, băieți care verifică softul și fac install pentru noi versiuni. Am DVD-ul original al mașinii, o să fac o resoftare să elimin și această variantă. Apoi am să încerc să verific cu o altă antenă radio, genul ăsteia, ca să elimin toate variantele.

Vă țin la curent. Tu ai avut astfel de probleme? Cum le-ai rezolvat?


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Dă-i un răspuns lui Adrian Anulează răspunsul