Pe data de 30 septembrie 2021 compania Digi a anunțat public lansarea a două noi abonamente de internet și anume Fiberlink 2.5Gbps și 10Gbps.

Digi Fiberlink 10Gbps

Am scris despre asta în acest articol, iar acum revin cu o părere după ce am făcut niște cercetări și am verificat cablurile de la mine din casă pentru a vedea dacă pot beneficia de abonamentul de 10Gbps sau 2.5Gbps.

În primul rând, toate cablurile în casă la mine sunt trase prin pereți, nu am cabluri pe jos sau prelungitoare. Așa că, primul lucru am verificat în doză tipul de cablu UTP pentru a ști dacă suportă sau nu viteze de 2.5 sau 10Gbps. În acest moment am abonamentul Fiberlink 1000 care funționează perfect.

RDS UTP Fiberlink CAT5E

Avem următoarele categorii de cabluri UTP, acestea se diferențează în funcție de viteza maximă, frecvența și modul de fabricare.

Tip cablu
Viteză Frecvență Distanță/viteză max
CAT 5
100Mbps 100MHz 90m
CAT 5E
1Gbps 100MHz 50m
CAT 6
1Gbps* 250MHz 55m
CAT 6a
10Gbps 500MHz 90m
CAT 7
10Gbps 600MHz 65m
CAT 7a
10Gbps 1000MHz 65m
CAT 8
25Gbps 2000MHz 30m

*diverse site-uri cataloghează cablul CAT 6 / 250MHz că suportă viteze de până la 1Gbps, alte spun că poate suporta până la 10Gbps, nu știu care variantă este corectă.

După cum puteți vedea în poza de mai sus CAT 5 și CAT 6 vin împletite pe culori și sunt îmbrăcate într-un material pvc. Vitezele după cum vă spuneam pot ajunge până la 1Gbps maximum. Pentru a atinge viteze de până la 25Gbps aveți nevoie de cabluri UTP CAT 6a, 7, 7a sau 8 îmbrăcate în material pvc, acoperite cu o folie specială, iar apoi fiecare grup de culori este învelit în folie de aluminiu.

Din păcate eu am varianta CAT 5E trasă prin pereți, motiv pentru care teoretic și practic nu pot prinde mai mult de 1Gbps pe acest cablu. Să scot cablul și să introduc altul CAT 7 sau 8, nu doar că mă va costa ceva bani, dar există posibilitatea să nu îl mai pot băga complet pe copex și să rămân cumva cu el blocat pe undeva și nu vreau să mă risc.

Care sunt prețurile la cablurile CAT 6A, 7 și 8

Acestea fiind spuse, conform datelor tehnice practic eu nu pot beneficia de noile abonamente Fiberlink 2.5Gbps sau 10Gbps ce au fost lansat de Digi. Chiar dacă voi primi un media convertor de pus în casă nu am cum să obțin mai mult decât poate duce cablul, chiar dacă, până în casa scării vine fibra optică.

Aici ar mai fi o problemă, să zicem că îmi cumpăr CAT 8 și schimb cablul din perete care merge la router, tot nu voi putea ajunge la 2.5 sau 10Gbps. De ce? Păi este simplu, cablul de pe casa scării din cutia Digi până la mine în casă este tot CAT 5E. Așa a fost construit blocul in 2011. Copex, pereți, cabluri, probleme …

Per total este o investiție mult prea mare și un risc pe care nu vrea să mi-l asum, așa că voi rămâne cu Fiberlink 1Gbps, probabil voi schimba doar routerul AmpliFi HD cu Alien anul următor.

Așa că, dacă vei fi interesat să treci la noile abonamente de internet de la Digi, prima dată verifică cablurile ce îți intră în casă, cele din pereți sau trase prin pat de cablu, apoi gândește-te la ce înseamnă costuri de schimbare și dacă merită bineînțeles.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

  • Cat5e – 1Gbps/1000Base-T – <100m
    Cat6 – 1Gbps/1000Baset-T – <100m
    Cat6 – 10Gbps/10GBase-T – 37-55mm
    Cat 6e – 10Gbps/10GBaset-T – <100m
    Cat 7 – 10Gbps/10GBase-T – <100m
    40Gbps/40GBase-T – <50m
    100Gbps/100GBaset-T – (a) lipsa protectie per pereche il face sensibil la interferente (mai ales daca e tras pe langa cablaje electrice, SNR slab); (b) se incalzeste daca faci transferuri sustinute mult timp (de exemplu in-rack intre un storage si noduri de calcul).

  • Multumesc Silviu. Eu am scris acest articol ca si o privire de ansamblu asupra cablurilor fara sa intru prea mult in detalii. Oricum ramane sa vedem ce vor decide cei de la RDS, daca vor merge tot pe cablul existent sau vor cere fibra.

  • Prin urmare, chiar daca o sa avem abonamente mai “potente” ele nu sunt fezabile deoarece sansele sa nu avem infrastuctura personala necesara este destul de mare.
    Asa e cu orice inovatie, are nevoie de timp ca sa se materializeze.

  • Doamne, nu credeam ca se va ajunge atat de repede la asa viteze.

  • @andrada stai sa vedem daca le si putem folosi 😁

  • Ce e mare lucru? RDS va schimba cablul de pe casa scarii si din apartament, Fix pix. Asta e cea mai mica problema. Important este sa ai un router wifi care transmite viteze mari si wifi card. Eu am wifi card de 2,5 Gb si router care emite pana in 5gb. Deci, eu ma multumesc cu 2,4 gb aprox prin wifi..:))) Important este sa aveti scule, nu cablul. Routerul actual de la rds duce doar 1gb. Probabil ca vor pune la dispozitie si routere care duc mai mult. Nu sunteti voi de aceste viteze. Daca vorbim de cablu tras in perete..(mare problema e..:)) atunci dati-i pace. Mergeti sa va jucati cu nisipul si lasati-i pe cei bazati sa foloaseasca aceste viteze…

  • Diginet viteze – nu ai înțeles nimic, vrei doar să te dai mare. Mai vorbim peste ceva timp.

  • Cabluri Cat 5E ar trebui să fie suficiente pentru 2.5 Gbit, mai ales dacă nu foloseşti un cablu foarte lung!

    https://en.wikipedia.org/wiki/Category_5_cable

  • Situaţia infrastructurii mele este:
    – fibră optică trasă până la router-ul (de la digi / 1 gbit) din apartament
    – controller Ethernet de 2.5 gbit pe placa de bază
    – cablu de reţea CAT 5E de aprox. 3 metri între router şi calculator

    Eu sunt destul de optimist în legătură cu un upgrade la abonamentul de 2.5 gbit şi consider că va necesita doar schimbarea router-ului. Aş putea schimba cablul, fără eforturi substanţiale, dar aş prefera totuşi să nu o fac, pentru că actualul cablu trece printr-un tub din perete. Astfel schimbarea cablului ar necesita şi remufarea cablului UTP. Da, treabă nu prea complicată, dar sunt chiar curios şi voi testa probabil dacă funcţionează sau nu cu cablu 5E.

  • 10gb nu mai foloseste infrastructura blocului, cum au pus-o acum 10 ani… cu o cutie din aia de distributie la 2 etaje , splittere in ea, utp-uri , macaroane la greu. Acum iti vine cu GPON-ul direct in casa, altfel nu ai cum sa ai 10gb, la fel fac si cand comanzi 1gb mai nou (am un prieten in popesti la sud rezidential care tocmai a schimbat cu fibra in casa de la digi, inainte avea matze venite de pe palier)

    Ai fi surprins ce viteze de link poti sa ai cu un CAT 5E bun, mai ales intr-un apartament unde nu ai cumulat 10 metri la fiecare fir prin perete. Repet, cablu CAT 5E bun, nu chinezarie de 1 leu metru.

  • să zicem că vom avea internet la 10 Gbps. care va fi marele beneficiu? ne vor trebui monitoare 3d (auto)stereoscopice? sau căști vr pentru video 360? mă poate lămuri cineva? mulțumesc!

Dă-i un răspuns lui Silviu P. Anulează răspunsul