Android se pregăteşte pentru un salt major pentru autentificarea facială, odată cu integrarea tehnologiei Polar ID de la Metalenz, care promite o verificare biometrică mult mai securizată, rapidă și fiabilă.
Metalenz a arătat noul senzor Polar ID pe un telefon de test cu Snapdragon, semn că tehnologia poate fi adoptată uşor pe orice dispozitiv cu Android. Polar ID foloseşte o singură lentilă şi un iluminator în infraroşu, ceea ce permite un modul mult mai mic decât cel folosit de Apple. Asta înseamnă că producătorii pot integra recunoaşterea facială avansată fără să fie nevoiţi să mărească decupajul din ecran.
Compania lucrează deja cu UMC, un producător din Taiwan care va realiza senzorul la scară mare, astfel încât acesta să poată fi folosit rapid pe viitoarele telefoane.
Directorul Metalenz spune că Polar ID este pregătit pentru dispozitivele de zi cu zi, iar acum rămâne doar ca producătorii de telefoane cu Android să decidă când vor să-l adopte. Până atunci, mai avem de aşteptat să vedem cât de repede va ajunge pe modelele noi.
Pe lângă aceste inovaţii hardware, Android 15 aduce îmbunătăţiri la nivel software pentru biometrie. Sistemul poate elimina automat înregistrările biometrice care au performanţe slabe şi le poate cere utilizatorilor să-şi reînregistreze faţa, ceea ce dacă va funcţiona cum trebuie va reduce riscurile de autentificare greşită.
Sursă: androidcentral.com






0 Comentarii