Lumea tehnologiei este din nou în fierbere, iar în centrul atenției se află nimeni alta decât Apple, gigantul din Cupertino, angajat într-o bătălie juridică acerbă împotriva unei amenzi usturătoare de 500 de milioane de euro impusă de Uniunea Europeană.
Acest caz nu este doar despre o sumă colosală de bani, ci despre principii fundamentale care ar putea redefini modul în care marile companii tech operează pe piața digitală.
Amenda, dictată de autoritățile antitrust ale UE, vine ca o consecință a presupusei încălcări a unor reguli esențiale menite să limiteze puterea giganților din tehnologie – în special, Actul privind Piețele Digitale (Digital Markets Act).
Pe scurt, UE acuză Apple că nu a respectat pe deplin spiritul și litera legii, impunând condiții considerate inechitabile pentru dezvoltatori și, în cele din urmă, dezavantajoase pentru utilizatori.
Desigur, se bat cu morile de vânt, lucrurile sunt deja stabilite la nivel de mUE ceea ce înseamnă că o mare parte din serviciile Apple nu vor mai exista pe piața Europeană.
Sursă: patentlyapple.com






0 Comentarii