Un sistem PC complet pentru gaming înseamnă de multe ori o sumă mare de bani, însă, există și alternative care pot fi luate în calcul. Avem de ales între un calculator făcut pe bucăți sau un sistem gata asamblat.

Sistem PC gaming gata asamblat

Vă spun un singur lucru, nu există sistem complet gata asamblat care să aibă toate opțiunile voastre, astfel fie are memorie și procesor dar nu are placă video bună, fie are placă video bună dar nu are procesor bun. Astfel de compromisuri sunt ok atunci când vrei să cumperi cuiva un desktop pc și să îl folosească ocazional.

Pe eMAG am urmărit 2x sisteme PC care în doar câteva zile de la 2500 s-au făcut 2700, respectiv 2699 la 2899 lei. Ulterior am mai adăugat încă unul pentru că stocul era epuizat.

O comparație cu cele sistemele salvate la favorite găsiți aici.

Comparatie desktop PC - ofertă eMAG

Sistemele sunt ok din punct de vedere hardware, vin cu Ryzen 7 2700 sau 2700X, 8-16GB RAM și HDD sau HDD+SSD, ceea ce nu e rău, dar în 2020 majoritatea sistemelor ar trebui să folosească SSD lăsând la o parte părțile mecanice dintr-un hard-disk vechi, tocmai pentru viteză mai mare de scriere/citire, performanță sau costuri.

Singurul minus la aceste sisteme este placa video care este un Radeon RX 550 de 4GB cu DDR5 care este foarte slăbuță pentru piața de jocuri actuală.

Sistem PC gaming făcut pe componente

Dacă tu sau cel care urmează să primească sistemul PC vă jucați și vreți să scoateți ce este mai bun din el, atunci vă recomand să vă creați propriul sistem din componente separate și puteți alege tot ce vă doriți voi. Desigur, trebuie să vă încadrați într-un anumit buget.

Configurația aleasă este următoarea, asemănătoare cu varianta EVO RPG GOLD făcută de cei de la evoMAG

199 lei → Carcasa Floston Dark Brushed RGB, MidTower (Negru)

1308 lei → Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1660 SUPER OC, 6GB, GDDR6, 192-bit

972 lei → Procesor AMD Ryzen 5 3600, 3.6 GHz, AM4, 32MB, 65W (BOX)

300 lei → Memorii Kingston HyperX Predator DDR4, 1x8GB, 3200 MHz, CL 16

419 lei → Placa de baza GIGABYTE B450M DS3H, AM4, DDR4

349 lei → SSD Kingston A400, 480GB, 2.5″, SATA III 600

417 lei → Sursa Corsair TX550M Gold, 550W, 120 mm, Semi-Modulara

Total: 3964 lei (în varianta cu prețurile de acum). De Paște majoritatea produselor aveau discounturi. 

Monitor Dell S2419HGF, 144Hz, 1ms

Pentru că un sistem PC are nevoie și de un monitor, am ales varianta Dell S2419HGF cu refresh rate de 144Hz și cu 1ms timp de răspuns.

Vine cu picior pivotant care se asamblează foarte ușor printr-un click în spatele monitorului, iar suportul pentru masă, talpa, are un șurub care se înfiletează.

În pachet găsim cablul de încărcare la 220v, un cablu hdmi-hdmi dar și un cablu USB A – USB B versiunea 3.0 pentru a putea conecta o imprimantă, un HDD extern, scanner, hub USB, etc.

Desigur, eu nu am folosit nici unul din aceste două cabluri, încă sunt în cutie, am preferat să folosesc  un cablu DisplayPort to DisplayPort. Monitorul are următorii conectori:

2x HDMI

1x DisplayPort

2x USB 3.0

1x USB B

2x Mufe Jack

797 leiMonitor Gaming TN LED Dell 24″ S2419HGF, Full HD (1920 x 1080), HDMI, DisplayPort, USB 3.0, Pivot, 144 Hz, 1 ms (Negru)

Kit gaming Samurai

Pe lângă desktop și monitor, David și-a dorit o tastatură și mouse cu lumini așa că am aruncat o geană pe eMAG unde am găsit un kit complet de gaming care conținea tastatură, mouse, pad de pânză și căști.

Tastatura se conectează prin USB la desktop, are mai multe opțiuni de culori printr-o tasta specială, poate fi reglată intensitatea și atât. Tastele nu sunt luminate. 10 taste hotkeys pentru sunet și muzică.

Mouse-ul are DPI ajustabil (1200/1600/2400/3200), luminat la fel ca și tastatura iar conexiunea se face tot prin USB. E frumos că are 7 butoane, 2 laterale, click-urile cel de selecție al DPI și jos la marginea degetului mare încă un buton. Vine la pachet și cu 4 greutăți astfel încât să fie mai greu și mai ușor de folosit pe pad.

Padul este din pânză cusut pe margini și vine cu logo-ul de tigru care apare și pe tastatură, mouse și căști. Căștile ca să lumineze au o mufă separată pentru USB în rest sunt cele două jack-uri pentru microfon și căști.

149 lei Kit Gaming A+ HL1, 4 in 1,Tastatura, Mouse, Casti, Mousepad

Concluzie

După aproape 1 săptămână de testat și jucat jocuri de pe Steam pot spune că se mișcă foarte bine, nu este gălăgios, luminile RGB de pe carcasă arată mișto. Ieri m-am jucat Mafia II pe setări maxime și a rulat fin. Mă joc Counter-Strike Global Offensive unde am între 200 – 350 fps în funcție de detalii, oameni, totul este pe high cu toate opțiunile pornite din video.

Momentan nu am rulat nici un benchmark test, placa video duce orice joc, însă văd un consum de memorie de 50-60% din cei 8GB, iar în viitorul apropiat cred că o să mai adaug încă 8 sau 16GB. Aș merge pe încă 16GB, o altă plăcută HyperX Predator am văzut că era la 400 lei.

Pentru o diferență nu mare față de un desktop gata asamblat, vă recomand a doua opțiune, vi-l puteți configura voi, aveți site-uri partenere (evomag, emag, pcgarage, altex). Am făcut aceeași configurație pe toate iar la evoMAG și altex au fost cele mai mici prețuri.

Dacă aveți întrebări, putem discuta în secțiunea de comentarii.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu