Din seria “Te doare mintea”, am aflat vineri căci copiii care nu au fost la grădiniță nu pot fi înscriși la școală începând cu grupa 0. Cum vine asta? Cică există o lege dată de Ministerul Educației de mult, însă acum se pune în aplicare.

Da, sunt deacord ca toți copiii să fie vaccinați ca să poată ajunge la grădiniță sau la școală, dar să mă obligi să îl duc la grădiniță mi se pare un pic peste mână.

Oricum, din punctul meu de vedere o familie cu un copil, odată ajuns la 2 ani de zile sunt obligați să îl dea la grădiniță, pentru că așa sunt vremurile pe care le trăim și trebuie să muncim pentru viitorul lor. Sunt și alții mai norocoși ca și noi, care au părinți la sat și pot sta cu ei. David a ajuns la 4 ani imediat (în noiembrie), motiv pentru care este pregătit să meargă la gradiniță, pentru că vrea să se joace cu copii de vârsta lui, să vorbească scâlcit, să arunce cu jucării, să râdă sau să alerge în voie.

Photo by Brandon Couch on Unsplash

Chiar dacă noi părinții încercăm să ne dăm toată silința atunci când vine vorba de joacă, ei, copiii nu se simt la capacitate maximă atunci când se joacă cu noi, pentru că noi nu intrăm în aura lor de puritate, joacă și bucurie.

Așa că, dragilor, aveți grijă să vă interesați să vă nu treziți că dacă alegeți să îl țineți acasă la sat, la bunici și vreți să îl dați direct la școală să nu aveți surprize. Desigr că fiecare unitate de învățământ își face propriile legi.


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu