Joi seara am trecut printr-o stare foarte ciudată în care aproape mi-am rupt coastele. Ne-am întâlnit mai mulți colegi și ne-am hotărât să mergem la karting, să facem un grand prix și să mâncăm o pizza. Ne-am echipat corespunzător, cască, mănuși și protecție pentru coaste, ne-am suit în karturi și i-am dat drumul la cele 3 ture de încălzire.

Totul a decurs bine, având cel mai bun timp, am plecat din pole position. Bucuria nu a durat decât 2 curbe, în a 3-a având 2 colegi în spate am ajuns cu kartul în parapet, iar ei s-au oprit în mine. În urma impactului am suferit un șoc puternic lateral dreapta de marginea scaunului.

Am simțit în momentul impactului ca si cum ceva a pârâit după ce s-a întins foarte tare. Durerea puternică a rămas prezentă și am rămas fără respirație. Ca să nu abandonez, am condus cu o mână, pe margine și i-am lăsat pe colegi să treacă.

Nu știam dacă s-a rupt vreo coastă, s-a fisurat sau e doar o ruptură de mușchi, cert era că nu puteam respira corect iar durerea era din ce în ce mai mare. Am reușit să ajung acasă cu mașina și să mă pun în pat. Am citit pe internet ce înseamnă o lovitură puternică la coaste. Nu am închis un ochi toată noaptea!

Vă scriu ca să știți ce trebuie să faceți atunci când vă loviți tare la coaste:

MERGEȚI DE URGENȚĂ LA SPITAL! NU E DE JOACĂ!

Cea mai mare problemă ce poate apărea în urma rupturii sau a unei fisuri de coaste, este perforarea organelor în special a plămânilor, urmând hemoragie și apoi închideți ochii!

Dimineața m-am dus direct la Municipal la urgențe. Le-am povestit ce am pățit, m-a luat repede pe o targă și m-a băgat înăuntru, mi-a luat urină și sânge pentru analize. Au urmat rapid o perfuzie cu multe prin ea + ketonal. Mi-au făcut 3 ecografii, 3 doctori diferiți iar răspunsul a fost același, organele interne nu par a fi afectate. Am făcut raze la coaste, la toată coloana, nu apar leziuni.

mi-am rupt coastele

După 5 ore de stat la urgențe, mi-a fost eliberată fișa cu toate analizele și am plecat mai liniștit. Spun mai liniștit doar pentru că știu că nu am nimic intern, însă am o durere foarte mare pe lateral, față și spate și mă doare când respir mai adânc sau îmi mișc poziția.

Am două tipuri de pastile și un unguent pe care trebuie să le iau. Se spune că pentru fisură sau ruptură nu există tratament doar calmante, iar refacerea lor poate dura 6 săptămâni. No, fain!

Așa că dragilor, dacă ați avut un accident, nu stați acasă, mergeți de urgență la spital!


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu