Luna trecută Qualcomm a câștigat în China un proces prin care Apple trebuie să retragă iPhone 7 și iPhone 8 de la comercializare datorită unor patente.

ecranele aftermarket

Asta în cazul în care nu vor să plătească 1.54 miliarde de dolari pentru a le putea comercializa.
Acesta s-a disputat și în Germania, iar Qualcomm a avut de câștigat pentru moment.

Disputa a fost pentru un patent înregistrat de Qualcomm în care smartphone-urile pot să salveze energia folosită de procesor atunci când primesc/trimit un semnal wireless. Apple, împreună cu Intel au folosit această tehnologie pe iPhone 7 & 8 iar acum sunt obligați să le retragă de pe piață.

Vorbim de milioane de euro pierduți de Apple, mai ales că Tim Cook a anunțat o scădere a vânzărilor din acest 1 trimestru fiscal, deși lansările lui iPhone XS, iPhone XS Max și iPhone XR s-au vândut bine la început.

Directorul Mike Baker care se ocupă de partea de “Intellectual Property” pentru cei de la Qorvo, a spus că Apple nu a încălcat nici un patent brevetat de Qualcomm, ba mai mult invenția chipurilor a fost o strânsă legătură între ei, Intel și Qorvo.

Kai Ruting, a German lawyer not involved in the case, tells Reuters that the court order was directed at Apple entities rather than third parties and believes Apple has strong arguments for the ruling to be reversed.

Compania Apple a decis să oprească toate vânzările, făcând recurs. În cazul în care Apple va câștiga acest proces în Germania, compania Qualcomm va fi obligată să le plătească daune de 1.54 miliarde de dolari. Doamne ajută!


Urmărește-mă pe Google News sau activează

Ți-a plăcut articolul? Lasă un comentariu